În România literară de acum câțiva ani colegul Alex. Ștefănescu spunea despre cartea acestei săptămâni că este „cel mai bun roman ştiinţifico-fantastic publicat după 1989″. Cum în mare parte citesc S.F.-uri prin presă, verdictul îmi pare aproape corect.
Suntem în anul 2036, în SUA. Nu știm sigur dacă Obama s-a dus în Siria să-l ia de guler pe Bashar al-Assad, dacă Ion Iliescu mai trăiește, ori dacă revoluția a venit până la urmă la Roșia Montană. Despre toate acestea Bogdan Suceavă tace, după cum ar spune un conspiraționist, într-un mod suspect. Dar nu e deloc bizar din două motive: Vincent nemuritorul, căci despre acest roman este vorba, a ieșit acum câțiva ani (la Curtea Veche, în 2008), iar autorul avea o problemă ceva mai importantă de luat de coarne. Haideți să zicem că descoperit o modalitate prin care ajungem nemuritori: ce facem de aici?
Desigur, în 180 de pagini pare destul de dificil să lansezi o asemenea temă care poate ocupa un sezon întreg dintr-un serial S.F., dar Suceavă încearcă să se achite de sarcina asta cu o precizie matematică. Am zis matematică? Păi nu din întâmplare, pentru că Bogdan are profilul clasic de geek: e pasionat de S.F. și are, pe deasupra, și un doctorat obținut în State, unde și predă matematică.
Mai devreme vă povesteam că în 2036 omenirea a găsit o modalitate de a deveni nemuritoare; acum să vă zic și în ce constă aceasta, iar pasionații de informatică și cibernetică să caște ochii. Ideea lui Suceavă e relativ simplă și nu e, neapărat, foarte inovatoare. La un moment dat, niște oameni de știință descoperă o modalitate prin care intelectul uman poate fi băgat într-o cutiuță, asemeni unui fișier. Iar fișierul ăsta interacționează cu lumea pe telefon, la televizor, și își petrece timpul citind, ascultând muzică, ori holbându-se la peisaje, pentru că, peste câteva decenii, vor exista camere video și în Antarctica.
Cartea urmărește povestea lui Vincent, un om de vârstă mijlocie diagnosticat cu cancer și care ajunge, până la urmă, să opteze pentru acest program guvernamental intitulat Spring After Winter. Suceavă urmărește atent atât poveste de viață a lui Vinny (uitasem să menționez mai devreme că avea o nevastă și un copil mic), dar și problemele legale sau chiar filosofice presupuse de un asemenea procedeu. Carevasăzică, e fișierul acela dintr-un modul un om sau nu? Dacă ucide pe cineva (atenție, acesta e un mini-spoiler) cum îl putem pedepsi? Dacă președintele Americii vrea să fie și el descărcat pe un fișier, mai poate conduce țara? Și, evident, ce are de zis Biserica despre toată această tărășenie?
Toate întrebările acestea (și mai multe, evident), apar în Vincent nemuritorul. Și, la o adică, te fac să pui cartea puțin deoparte și să te gândești la ele. Pe de altă parte, Suceavă păcătuiește destul de mult la capitolul scriitură: în afară de Vincent (și chiar el pe alocuri), restul personajelor sunt plate și previzibile ca un meniu de la McDonalds.
Încă din primele rânduri mă bătea însă o întrebare: dacă omenirea a devenit atât de șmecheră încât poate extrage inteligența umană din creier și o poate descărca într-un fișier băgat apoi într-un modul, de ce e acesta închis într-un soi de bibliotecă a modulelor și nu e lipit de un robot? Râspsunsul la această întrebare îl veți găsi însă doar în carte.
