Am descoperit relativ târziu piesa asta franțuzească a lui Willy William care rulează în heavy rotation pe toate posturile. Deși probabil servită cu lingura de casele de discuri în urma unor atente studii de profil, videoclipul e interesant, așijderea și artistul, melodia prinde și franceza e o schimbare binevenită după atâta anglo-saxonă. Dar surpriza majoră a constituit-o mesajul piesei, care, folosind inclusiv vagi trimiteri la oglinda fraților Grimm, este o satiră la adresa egoismului.
Firește, constat după ce studiez un pic delicioasa rubrică de comentarii de pe Youtube (v-o recomand, dacă aveți o zi proastă!), că acest lucru nu este aparent pentru toată lumea. Sau măcar întrezărit, într-o manieră oricât de nedefinită. Nu. Nici pe departe. Poftiți exemple, dacă nu mă credeți: ”Este cea mai tare muzică din lume! E muzica mea preferată! Nu îmi pasă în ce limbă e! Dar ce înseamnă ego?”, ” Ce înseamnă ego și în ce limbă e cântecul?”, ”O ascult de 19 zile si deja mam prins can cânta în limba Germană”, ”e in română?” Au fost și câteva păreri cum că piesa ar fi trebuit să se intituleze ”Ale, ale, ale”. Normal, ca doar așa se aude. Bun.
Avem prin urmare un hit cu zeci de milioane de vizualizări, omniprezent și ale cărui versuri sunt ignorate total. Mesajul este complet pierdut pentru ascultătorul de rând, care nu aude decât ceea ce vrea să audă, și anume o piesă afrodance care sună bine. Este demersul artistic irosit? Sunt egoismul, egocentrismul, egolatria subiecte inactuale? Ego-ul este o noțiune asociată cu stima de sine, cu hotărârea și imboldul de a acționa dar el nu devine un concept negativ decât atunci când dobândește conotații egoiste.
Atunci când impresiile de sine, alimentate necontrolat, conduc la o imagine deformată, crescută strâmb, ajungem să ne plasăm pe noi înșine în centrul Universului, mai ceva ca în teoria heliocentrică a lui Copernic. Și odată ce ai apucat să „guști din deliciile oglinzii”, ego-ul devine diametral opus sinelui autentic, preia conducerea și începe să facă ce știe el mai bine: ascunde, minte, reformulează, se apără, folosește scuza abuzului de către alții, se justifică, acuză societatea, copilăria nefericită, suprimă, reprimă, se văicărește, evită, evadează. Este totuși puțin probabil ca o persoană fără un ego proeminent să poată urca în vârful piramidei sociale. Provocarea continuă, însă, este aceea de a evita amenințarea capcanei ego-ului, care uneori necesită atâta hrănire încât se pierde sensul direcției adevărate.
În fapt, ego-ul este o amenințare reală pentru ideea de sine. Ego-ul este despre a fi plin, zgomotos, mândru, atoateștiutor, atoatefăcător, în vreme ce sinele nu are valoare decât ca vas gol. Doar un vas ce poate fi umplut este un vas util. Spațiul gol îi conferă valoare. Pierde asta și pierzi valoarea. Poate una dintre cele mai mari înșelări ale egoistului este impresia că știe totul când de fapt, nu știe nimic. Un vas plin de sine, care le cunoaște pe toate, nu poate învăța nimic nou. Astfel, egoistul își îngrădește singur libertatea, devine sclav în propriul său univers etanș, prizonier al gândurilor, plăcerilor, poftelor lui, care se cer satisfăcute indiferent de suferința celor apropiați. Devine complet lipsit de viziune, de perspectivă. Nu-i vede pe ceilalți. Nu îi înțelege pe ceilalți. Ei sunt oricum, simple obiecte menite să-l slujească, căci egoistului i se datorează totul iar el nu datorează nimănui nimic. Are doar merite. Merite și nicio obligație.
Mândria și ego-ul pot corupe oamenii și îi pot face vinovați de alegeri neînțelepte sau de decizii pripite pe care ajung mai apoi, să le regrete. Aroganța întunecă judecata și duce la stupizenii emoționale. Singurul lucru mai rău decât un orgoliu rănit e să acționezi în baza stării de spirit cauzată de mândria lezată, căci un ego scăpat de sub control devine atât de inflamat, încât toată structura sinelui se poate prăbuși ca un castel din cărți de joc. Ne lovim zilnic de oameni mândri care proiectează constant sentimente de superioritate și care nu accepta feedback, opinii și critici, oameni atât de fixați pe sine încât pierd din vedere imaginea de ansamblu sau ceea ce contează cu adevărat.
Doar că cei care sunt lipsiți de control în privința mândriei, sunt de regulă și suficient de neghiobi încât să nu recunoască când au greșit. Să îți ții deci ego-ul în frâu e esențial. Să îl înfrunți, să îl expui, să te detașezi de el. Să nu te temi de propria conștiință, de propriul sine, de frustrarea legată de mândria nesatisfăcută. Amintește-ți cine ești și de unde ai plecat, fie că e vorba de club la 2 dimineața, unde l-ai ascultat pe Willy, fie că te afli atât de sus în vârful lanțului trofic, încât te crezi un dumnezeu mai mic. Probabil nu ai fi reușit să ajungi acolo fără ajutor și nu îți poți permite să crezi că vei rămâne acolo fără să ai un sprijin. Iar dacă nu reușești să îți domini egoismul… asta e. Vorba artistului:”Allez, allez, allez!”
