Pe lângă formațiile consacrate, care nu se sfiesc să cânte la onomastice, zile de oraș, serbări ale berii și alte șușe de unde sar ceva firfirei, am găsit, chiar aici, la noi, în România, o trupă ”intelectuală”, care nu cântă pe-o ciorbă, deși își spune ”Souptrip”. Pe 8 mai, la ora 23 fix, cei șase meseriași – Tom Brânduș, Adrian Tăbăcaru, Adrian Buciu, Raluca Stratulat, Ana-Cristina Leonte și Mandela Gajol – își lansează primul album, la Clubul Control, din București. Cam care-i treaba cu ei am aflat chiar de la Souptrip și ne face plăcere să le-o dezvăluim și cititorilor noștri, la fel de intelectuali.
De unde și până unde denumirea asta, Souptrip, în Balcani? Voi nu știați că românului îi place ciorba?
SPTRP: Adevărat, ciorba (de burtă) place românului, dar noi cântăm despre și pentru toată lumea. În plus, nu vrem să ardem intestinele, ci creierele celor din public. Ne-am gândit – ce-i drept – și la numele "Voiajul Ciorbei", dar parcă erau prea multe silabe și loc pentru confuzii. Iar muzica noastră ne-a dat senzația unei călătorii cu multe întâmplări și ingrediente. S-ar mai fi putut numi și "Mindscape". Cam pretențios.
În ce curent am putea încadra muzica voastră: ambientală, electronică sau de petrecere?
SPTRP: Suntem propovăduitorii sunetelor din neoliticul întârziat, cu influențe paleo-jazz și future-electro deopotrivă. Cam de când s-a descoperit focul și până s-a renunțat la el. Cât despre petrecere, da, vine și ea, pe câteva dintre piese. Mai ales pe final de concert, când încingem spiritele.
În România, succesul în muzică e garantat dacă bagi o rimă cu ”banii/anii/dușmanii”. Voi de ce nu cântați melodii cu versuri sau măcar cu un ”ooo-eee, aaa, iubireee”?
SPTRP: Ne-am concentrat la niște "ooo-eee" pe câteva dintre piese, fără a mai specifica mură-n-gură la ce ne referim. Lăsăm publicul să interpreteze mai departe vocalele. După cum ziceam, o călătorie imaginativă. Altminteri am putea spune că avem versuri evazive, ceea ce face treaba mult mai convenabilă. Și exclude riscul unui proces de calomnie.
Mare noroc aveți că nu mai vin minerii prin București, v-ar scoate ei din cap muzica asta intelectuală. De ce nu cântați ceva mai comercial?
SPTRP: Hm, ne așteptam la așa o întrebare! Avem lasere, stroboscoape și mult fum, facem față unui atac. Iar muzica nu se dorește a fi un manifest anticomercial, ci o călătorie către o alternativă sonoră mai elaborată. Pe scurt, asta e muzica pe care vrem să o facem, să o ascultăm și cu care vrem să fim identificați. Să cântăm mai comercial? Păi de ce?
Când v-am auzit solo-urile de claviaturi am avut impresia că ascult ”Dead Can Dance”. Nu credeți că dacă ați coopta o solistă cu vocea australiencei Lisa Gerrard ați rupe norma?
SPTRP: Haha! Ai ghicit! Lisa! A fost o vreme când am încercat să o răpim. Din backstage, înainte de vreun concert. Dar acum colaborăm bine-bine cu Ana-Cristina Leonte. Iar pe Lisa am lăsat-o cu cangurii ei.
Primul vostru album, care va fi lansat pe 8 mai, se numește ”I”. Chiar așa sunteți de egocentriști sau plăteați bani mai mulți dacă aveați mai multe litere pe copertă?
SPTRP: Dorința noastră ascunsă a fost să îi zicem, elocvent, "III". Dar apoi ni s-a părut prea complicat de reținut și am inventat "I". Cu ocazia asta ne gândeam că poate canibalizăm un like – două de pe la vreun fan rătăcit de la Metallica. Și coperta am menținut-o cu un design grafic simplu – sigla noastră pe toată pagină. Cred că ar fi fost pleonastic ca, peste muzica pe care nici noi nu știm cum să o încadrăm, să mai punem și vreo grafică bălțată sau vreun titlu mesmerizant.
Câte melodii conține albumul și ce așteptări aveți de la el? Sperați să vă invite Teo sau Măruță în emisiune?
SPTRP: Ne place să credem că cei care îndrăgesc muzica noastră s-ar uita mai degrabă pe un line-up de la un festival decât la astfel de emisiuni. Să nu-i încurcăm pe oameni. Nici pe unii, nici pe ceilalți. Cele 10 piese de pe album sunt de ascultat, de imaginat tripuri, iar în concert facem un show multimedia live cu multă tehnică de scenă. Nu avem nevoie de camere și close-up-uri, nu ne etalăm frizurile sau toaletele, nu ne fandosim, ci cântăm muzică.
Muzica voastră ar suna excelent pe o coloană sonoră de film. Ați încercat ceva în sensul ăsta?
SPTRP: Este adevărat, sunt unele piese epice, sunt altele descriptive. Dar toate piesele Souptrip au o poveste, un program, o stare. Am putea acompania scene dintr-un film cu ele, dar și mai bine e să lăsăm ascultătorul să-și creeze propriul scenariu. Dar ne dorim să facem muzică pentru jocurile olimpice!
Mulți artiști români, gen Brâncuși, Enescu etc, au fost mai apreciați în străinătate decât acasă. Voi când aveți de gând să emigrați?
SPTRP: Hm. Acuma și Enescu a murit, și Brâncuși a murit și nici noi nu ne simțim prea bine… Dar nu. Motivele sunt strict logistice. În Europa nu prea se mai primesc asemenea trupe, iar în alte părți nu vrem noi să mergem, pen' că avem toate echipamentele pe 220V. Nu demult, la un concert organizat prea aproape de granița țării, oamenii ăștia (N.R. Mandela & Adi Buciu) erau să își ardă circuitele integrate, unu' de la caval, altu' de la flaut. Lasă. Stăm aici. Și ne place. Cine vrea poate.
