Pe bune, nu-i nicio glumă aici. Știu că unii dintre voi, cei care mai aruncă un ochi peste articolele mele, o să spună că “înnebunit unguru’ ” ori că, probabil, am mâncat ceva stricat aseară. Dar nu, m-am decis: idolul meu în viața, după isprăvile din ultimele zile, este chiar Victor Ponta. Atât deputatul sau premierul, cât și candidatul la alegerile prezidențiale.
Noi, oamenii, suntem în generali crescuți să învățăm să fim responsabili, nu? Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât ne spun părinții, prietenii mai mari, profesorii că, de la un punct încolo, trebuie să-ți mai și asumi responsabilitatea pentru ce faci. Vasăzică, dacă la 8 ani de zile, în loc să-ți faci temele la matematică pentru că inspecție la clasă tu te uiți la documentare despre Italia și mănânci panettone în loc de ciorbă, e cumva de înțeles. Doar ești prea mic să-ți dai seama ce-i bine și ce-i rău, nu?
Atunci aflați, fără niciun dram de suprindere, că Victor Ponta exact asta face. Și nu de azi, de ieri, ci de când Adrian Năstase ni-l fâlfâia prin fața televizoarelor ca fiind un demn urmaș al lui Titulescu. De atunci încoace, cel supranumit micul Titulescu a devenit, după o serie întreagă de boacăne (aduceți-vă aminte de cea cu “sistemul lor de furat care e mai bun ca al nostru”) (ni)micul Titulescu, cel care șade, semeț, în fruntea țării la Palatul Victoria și se trage-n poze pe Feisbuc. Desigur, dacă toate zilele lui ar fi doar lungi ședințe foto cu ciobani, atunci n-aș putea să mă plâng de ceva. Omul asta știe, asta face. Dar nu, el mai are și idei despre cum trebuie să arate țara.
Spre exemplu, anul trecut, Guvernul său și-a asumat răspunderea pe o lege a descentralizării care, sub penița lui Liviu Dragnea s-a transformat într-o veritabilă re-feudalizare a României. Cu alte cuvinte, dacă ar fi vorbit în termeni de cartier, Ponta a zis următoarele: “să mor io și familia mea dacă legea asta nu-i cea mai belea!”. În paranteză fie spus, de ce își asumă un Guvern responsabilitatea atunci când are o majoritate de peste 70% în Parlament e un mister demn de Dosarele X, ori de un episod din Zona Crepusculară. Dar să închidem paranteza și să revenim. Recent, CCR-ul a respins proiectul, pe motiv că ar fi neconstituțional. În orice țară normală, acel “să mor io” de mai devreme s-ar fi transformat într-un act de suicid politic, printr-o demisie în bloc a Guvernului. La noi însă, unde sensul cuvintelor “asumare” sau “răspundere” e la fel de cunoscut ca gustul pastei de dinți la țară, Ponta a putut să facă un lucru simplu: a dat din umeri și a trecut mai departe.
La fel și în cazul vizitei subsecretarului de stat american Victoria Nuland: când toată lumea vorbea despre importanța prezenței ei în România, Victor Ponta, cel care deunăzi posta poze pe Facebook cu Obama, s-a ascuns de “doamna dirigintă” și a plecat într-o “vizită privată” în Italia. Vedeți, din cauza asta are Ponta un job mișto: oricând nu-i convine ceva, el pleacă în vizite private, ca și cum n-ar fi premierul României, ci un cioban la o turmă de oi care merge să-și cumpere țigări de la bufet. Iar atunci când se întoarce, în vreme ce America stă cu ochii pe el, Ponta vorbește despre parteneriate strategice cu China. Victor Ponta, spune serios: câți ani ai?
