Codul Fiscal din România este o Kamasutra a pozițiilor fiscale în care te pot face angajații Statului în timp ce-ți iau banii. Cum te pipăie inspectorii ANAF la buzunare, nici măcar unul dintre cei 1000 de migranți din gara din Koln nu cred să știe să caute la chiloțel de infidelă. Să vină în România la specializare.
Nu este nici primul și (din păcate) nici ultimul exemplu despre cum statul român, prin funcționarii săi disfuncționali, își tratează cetățenii ca pe niște dușmani sau ca pe proprietatea personală numai bună de ras, tuns, jumulit, jupuit, frezat. Conform site-ului Clujust.ro, o femeie din Cluj s-a trezit executată pentru o datorie din 2001, pe care știa că a plătit-o în 2006. Nu de alta, dar se judecase pe această speță cu nătângii statului și câștigase procesul în 2009.
Numai că nătângul statului, odată ce i-ai intrat în colimator, știe una și bună: ai, n-ai bani de dat, trebuie să dai! Așa că, în 13.11.2015, după 11 ani de la ceea ce a considerat nătângul (pardon, funcționarul) statului, că ar fi fost plată la “neplata” TV, plus, nenumărate majorări, penalități, majorări la penalități și penalități la majorare (șamd), Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Regională Cluj a solicitat poprirea conturilor doamnei Vas Iudita Irina (pe persoană fizică, ca să zicem așa), inclusiv pe pensia de boală aflată în plata Casei Județene de Pensii Cluj.
Femeia s-a trezit în mână cu Procesul verbal. nr. 23364 din 16.12.2010 de declarare a stării de insolvabilitate a persoanei fizice, în care, surpriză: coincideau sumele, dar nu și datele – adică debitul data din 2001, nu din 2004. De ce această “neconcordanță”? Păi, cum v-am zis mai sus, pentru aceeași datorie, Curtea de Apel Cluj s-a pronunțat în dosarul 40/117/2009, prescriind dreptul de a fi stabilită obligația principală după anul 2006. Așa că, potrivit art. 120 al.1 din OG 92/2003, era prescris și dreptul de a mai stabili obligații accesorii la o dată ulterioară datei de 25.05.2006, respectiv data emiterii deciziilor contestate. Deci, executarea silită inițiată în 2015 are la bază titluri executorii prescrise.
Prescrisă, prescrisă, dar să o știe și Fiscul. Așa că, în luna august 2006, femeia susține că și-a achitat la zi toate debitele reale sau imaginare care i-au fost solicitate de către ANAF. După cum s-a făcut dovada în dosarul nr. 40/117/2009, fapt consemnat în decizia definitivă.
Așa că ne întrebăm și noi, împreună cu doamna care urmează să se judece, din nou, cu ANAF la Judecătoria Cluj-Napoca: ”față de inexistența debitului solicitat, achitat cu tot cu accesorii în 2006, declarat prescris de o sentință definitivă, dosar în care ANAF a fost parte, nu înțelegem de câte ori ANAF dorește să execute această sumă?”
