Primii care au venit la protestele antiguvernamentale iscate de demisia lui Raed Arafat (sugerată însă de președintele Traian Băsescu) au fost oamenii cărora plecarea silită a unui profesionist de primă mână li s-a părut a fi picătura care a umplut paharul. După aceștia, au urmat oameni din toate categoriile: studenți, pensionari, profesori, sindicaliști, suporteri ai unor echipe de fotbal, intelectuali, oameni simpli… După câteva zile de proteste, Piața Universității reflecta – chiar dacă nu 100% – toate straturile societății, care aveau în comun un singur lucru: nemulțumirea față de situația lor și situația României.
După acești oameni, au început însă să apară alții: cei care considerau că pot profita de situație – fie politic, fie ca imagine, fie financiar. Printre cei din ultima categorie se numără, de exemplu, bărbatul care vinde tricolorul cu numai 5 lei, dar și persoane ca Ileana Poroghin, numită Lili, o prostituată în vârstă de numai 22 de ani, care a decis să-și practice meseria în aceste zile la numai câteva zeci de metri de locul în care au loc mitingurile – și anume în dreptul restaurantului Pescarul. Academia Cațavencu a încercat să afle ce anume a făcut-o să ia această decizie – și cum vede ea protestele din Piață.
Academia Cațavencu: Cum naiba ai ajuns aici, Lili?
Lili: Păi, eu de fapt lucrez pe Grivița, la intersecția cu Buzești, mă rog, în zona aia. Poate știi circul când au fost arestați toți gaborii de la Secția 3 de poliție…
AC: Da.
Lili: Îi știu pe jumate dintre ăia. Adică și eu le dădeam, că na, trebuie să trăim cu toții.
AC: Și totuși cum ai ajuns aici?
Lili: Sunt două chestii. În primul rând, uită-te și tu, aici sunt bărbații. Ce, stau acolo ca proasta, nu vine nici dracu’, mai e și iarnă. Deci, când am văzut că aici se tot adună lumea, mi-am zis că poate au și ei nevoie de mine, de serviciile mele. Și am vorbit cu o prietenă care are un apartament la doi pași de-aici, pe Academiei, și ne-am înțeles.
AC: Adică?
Lili: Îi plătesc chirie 30 de euro pe zi, și pot să vin cu clienții în apartament.
AC: E și ea acolo?
Lili: Hai, mă, lasă bășcălia, nu e. Doar eu și clientul, ne facem treaba, cobor, mă întorc cu următorul…
AC: Și? Merge? Îți scoți banii? Înțelegem că ai un tarif special, de revoluționar…
Lili: Merge foarte bine. Păi, gândește-te: am redus tariful la 20 de lei, adică cinci euro sau așa ceva. Și câți fac pe zi? Uite, numa’ seara asta au fost vreo opt. Da’ o să mai fie, să zicem că ajung la zece-doișpe, în weekend au fost și mai mulți. Deci, fă un calcul, eu iau pe puțin două mii de lei, ei îi dau o mie și ceva, iese destul, nu?
AC: Cam 500…
Lili: Pe puțin 500.
AC: Și cum faci rost de clienți?
Lili: În primul rând, vin ei la mine. Vine unul mai așa, de la galerii, să zicem, „ce faci, păpușe?”, eu îi zic că fac bine, da’ îl costă, și crezi că e unul care să zică nu? Adică ăștia în piață se plâng că n-au bani, nu-știu-ce, da’ uite că pentru mine au. E vorba și de ce oferi. Sau vin unii mai tineri, puștani, se împing unul pe altul, „du-te tu”, „ba tu”, era un grup de trei, i-am convins să vină toți. Și le-am făcut și reducere.
AC: Ceva clienți mai deosebiți ai avut?
Lili: Era unul pe care l-am văzut după aia că vorbea la televizor, da’ n-am apucat să văd cum îl cheamă, că nu eram singură. Și de două ori au fost și jandarmi…
AC: Jandarmi?!?
Lili: Dacă-ți zic! Au venit, s-au distrat, au plătit, oameni sunt și ei, nu?
AC: Și cu scuturile ce făceau, le lăsau la ușă?
Lili: Nu erau cu scuturi, nici cu cască. Au venit când în piață era liniște.
AC: Mersi, Lili. Nu te mai reținem, doar o întrebare mai avem: dacă n-ai munci, ai demonstra și tu?
Lili: Dacă n-aș munci? Nu, tot n-aș demonstra. Mie îmi merge bine, nu vezi? La ce bun să demonstrez?
AC: Pe chestia cu legea prostituției, de exemplu…
Lili: Da’ ce, crezi că prostituției îi pasă de legi? Pot să dea ei câte legi vor, meseria asta n-o să se schimbe niciodată.
