Ce facem noi când ne lipsesc vreo 3 miliarde de lei (hai, fie ei chiar și vechi)? Mergem la soacra lui Vlad Moisescu și împrumutăm (iată o oportunitate și pentru Grecia lui Tsipras). Că ei îi prisosesc (mă rog, îi prisoseau) într-o țară în care orice “eroare de denominare” de 1 leu este taxată dur de căre ANAF. Ca orice candidată la titlul de Mi-s Mătușa Tamara, femeia locuieşte la parterul unui bloc din cartierul Tineretului, într-un apartament pe care l-a cumpărat înainte de Revoluţie de la cântăreaţa Sanda Ladoşi (cam de 70.000 de euro la prețul actual) și se plânge la vecini de “penzie”, cum nu îi prea ajunge aceasta de la o lună la alta. Dar Tsipras să nu dispere, să se apuce să negocieze cu femeia. Este mai de înțeles decât FMI și Banca Mondială. În plus, nici nu pricepe ce face.
* Cert este că, la ieșirea de la DNA Ploiești, unde s-a dus în vizită cu Grupul Infracțional Organizat, Vlad Moisescu a declarat că suma de 670 bulioane de euro din contractul dintre soția și soacra sa este o "eroare materială de denominare". Adică ne-a zis cum și-a folosit soacra pe post de “omul străzii” din “Metoda Boschetarul”. Pe vremea marilor denominări (cu tot cu erorile sale) se practicau, ca metode de afaceri, țeapa și tunul. Se țepuiau și se bubuiau firmele între ele în draci. Și, cu ajutorul statului, care nici nu mai știa ce a inflaționat ieri, dar știa bine cum are să naționalizeze valuta cetățeanului mâine, datoriile între firme se acumulau mai ceva ca Făt-Frumos care creștea într-o zi cât alții într-un an (și a murit de bătrânețe după vreo 3 luni).
Bun, cei care doreau să scape de o firmă înglodată în astfel de datorii, își racola (chiar și prin Mica Publicitate în epocă) câte un iresponsabil (om al străzii sau canceros în fază terminală) care, contra unei sume de bani, lua pe sine firma cu toate datoriile. Că omul murea, sau era executat silit (ce-am mai râs), era tot una: adevărații fraudatori erau mai albi, mai curați, puteau să ude în continuare canapeaua afacerilor din România. Așa are și Moiesecu o explicație în caz de găbjire de către procurorii DNA: „a fost o greșeală”. Aiurita de soacră, obișnuită cu leii vechi, a scris în contractul de împrumut o cifră de 10 mii de ori mai mare. Că soacra a declarat că nici “nu știe să numere până la 670 de milioane de euro”, este una… dar nici nevasta n-a „numărat” “eroarea de denominare”? Întreb și eu: cât mai este tariful ca să ajungi “ales” în politică sau afaceri din partea Grupului Infracțional Organizat?
* Și ajungem la esența întregii povești: răspunsul la întrebarea “de ce era necesară Legea lustrației imediat după Decembrie 1989?” Pentru a nu da România pe mâna securisto-nomenclaturiștilor. Dar au avut ei grijă să infiltreze toate partidele și toate mediile social-economice ale bietei țărișoare. Apoi s-au apucat de furat temeinic. Hoția și minciuna sunt parte a ADN-ului lor. Ponta (Șova, Ghiță, Moisescu șamd, fiecare în parte) este doar elixirul – distilatul de ticăloșenie maximă. Să-l luăm pe ultimul dibuit de către procurori, individul a cărui soacră o bagă într-un con nemeritat de umbră pe celebra Mătușă Tamara, "liberalul" Vlad Moisescu. Tatăl lui Vlad Moisescu, Sorin Moisescu, a fost procurorul general al României (1997 – 1998) apoi președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, până în 2000 când a decedat. Moisescu, tatăl, a fost nepot de frate al fostului Patriarh, Iustin Moisescu. Iar acesta a fost securistul numărul 1 al Bisericii Ortodoxe Române.
Teoctist putea să se ascundă. Iustin Moisescu a devenit membru al PMR abia după autodizolvarea Partidului Național Popular, în cadrul căruia a fost președinte al organizației Suceava și membru al CC al PNP, anterior ocupând funcții similare în Uniunea Patrioților. Firește, a contribuit la victoria comuniștilor în campaniile electorale din anii 1946 și 1948. Ca orice patriarh de bine, începutul anilor ’40 îl prinde legionar și trecut la condicuță ca atare de către Serviciul de Siguranță. Care l-a predat “organelor” tovărășești. Care l-au recrutat ca informator intern în anii ’50, folosindu-l ulterior și-n plan extern. De aceea, dosarul său de rețea se află și acum la SRI, nu la CNSAS. Din momentul preluării de către Securitate, Iustin își găsește vocația de vorbitor în numele lui Iisus și intră în preoție la începutul anului 1956. În numai câteva săptămâni, ajunge mitropolit ortodox al Ardealului (din februarie 1956 până în ianuarie 1957) și apoi al Moldovei (din ianuarie 1957 până în iunie 1977).
Apoi patriarh al Moldovei (iunie 1977 – iulie 1986). Începând din anul 1957 a fost ales deputat în Marea Adunare Națională în toate legislaturile, fiind și membru în Consiliul Național al Frontului Unității Socialiste și în conducerea Organizației Democrației și Unității Socialiste (încă de la înființarea lor). Din 1961, odată cu aderarea BOR la Consiliul Ecumenic al Bisericilor, a devenit membru al Comitetului Central al CEB, iar din 1964 membru al Prezidiului Conferinței Bisericilor Europene, ambele cu sediul la Geneva, calități pe care le-a utilizat permanent pentru a contribui mai eficient la propaganda comunistă externă, fie la cea pro-sovietică, fie la cea național-comunistă.
* Și să nu cumva știrile de azi să ne facă să uităm de Prim Plagiatorul Mitoman fugit să-și trateze tendonul gândirii la Stambul, consemnăm că, ieri, acesta i-a trasat o sarcină Klaunului lui Mihalache și acesta s-a conformat numindu-l interâmar ca Premier pe Generalul Izmană. Dacă-i musai, ca de voie bună.
