Nu mai știu cine declarase că "somnul rațiunii naște monștri". Aș putea să mă sui pe internet și să caut, dar pentru că sunt șanse mari ca vorbele să fie atribuite simultan lui Arsenie Boca sau Tony Poptămaș, prefer ambiguitatea sursei.
Uneori eu sunt cea mai relevantă dovadă de prostie. Astfel zilele trecute mi-am dat seama, după vreo 31 de ani de existență, că omul (adică și eu) depune atât de mult efort pentru a-și controla emoțiile, încât nu mai are suficientă energie pentru a-și controla comportamentul. Mi-am zis, of mama mea care m-ai făcut atât de prost încât să-mi dau seama de treaba asta abia acum.
Avem în filozofeala populară această diadă primitivă de "inimă" și "rațiune", cineva ne-a învățat prost că diferența asta nu numai că există dar e și antagonică. Manon Lescaunu îl alege pe Geronte cu mintea și pe ălălalt cu inima, nu fraților. Manon Lescau e frântă de idei, ea vrea și cu dânsa în trânsa și cu aur la gât, iar în lumea din mintea ei, lucrurile astea nu puteau proveni din aceeași sursă.
Observam așa că, decât să-l pui pe om să aleagă, mai bine îl bați, iar paradoxal inventează dileme și acolo unde nu-s. În final totul e contemplat prin fereastra prăfuită din dos, a lui: "Dacă aș fi făcut așa…".
E distractiv felul în care oamenii își propun să fie raționali. Fenomenul neavând de a face cu vreo logică solidă. La nivel comun, a fi rațional echivalează cu a te opune emoției/instinctului, adică o prostie.
Discutând cu pariori observam o preocupare a multora pentru calcule și dejucări. Oameni care erau convinși că dacă pariază un anumit număr la o anumită oră la o anumită ruletă, vor câștiga sigur. Am văzut oameni convinși că semnalul telefonului influențează păcănelele și oameni care făceau tot soiul de calcule lipsite de sens. De asemenea e plin de cumpărători de ponturi, consumatori avizi ai disperării. De-ai vedea cât de calculat este (de fapt pare) un parior înrăit, ai înțelege cum stă treaba cu a fi rațional. Această categorie de oameni duce la extrem nevoia de control pe care noi ne străduim să ne convingem că o avem.
Suntem pierduți în preconcepții culturale, în concepte pe care nu le înțelegem, fiindcă raționăm în loc să gândim, având impresia că noțiunile astea sunt sinonime.
La nivel de simțire abia depășim pragul adolescenței. Încă ni se pare important să fim partea care iubește "mai puțin", încă muncim fiindcă avem impresia că n-avem de-ales și încă mai credem că rațiunea ne păzește de suferință, fără să ne gândim că veghea ei permanentă provoacă suferință altora.
