HomeActualitateSebastian Lăzăroiu, sociolog: „Uniunea Salvați Bucureștiul, a lui Nicușor...

Sebastian Lăzăroiu, sociolog: „Uniunea Salvați Bucureștiul, a lui Nicușor Dan, nu e de dreapta, e noua stângă progresistă a marilor orașe”

Considerat de unii ”portavocea lui Băsescu”, iar de alții ultimul mare profet în viață, după Nostradamus și Baba Vanga, Sebastian Lăzăroiu s-a lăsat de politică, probabil după ce a priceput că asta e cam ca băutura: dacă vrei s-o faci, trebuie să te ții de ea și să ai anturaj, altfel n-ai nicio șansă. Chiar dacă, dezamăgit probabil de turnura pe care au luat-o lucrurile în ultimii ani, domnul Lăzăroiu a renunțat să se mai implice, zicerile și analizele lui sunt foarte populare pe Facebook, pentru că, spre deosebire de Mirel Palavra, Pieleanu și alți marțafoi, Lăzăroiu chiar știe ce spune. Încercând să deslușim dacă viitorul va suna, pentru români, bine sau tot ocupat, ca până acum, i-am adresat cunoscutului sociolog câteva întrebări, la care ne-a răspuns, ca de obicei, cu promptitudine și… bătaie lungă.

În 2012 ați anunțat apariția partidului ”Albă ca Zăpada”. Au trecut patru ani și n-a apărut nici măcar partidul ”Cenușăreasa”. Ce se-ntâmplă, nu mai cred românii în basme?

Ar putea fi USB. USB va fi o supriză frumoasă. Deocamdată, a fost doar la București. Dar în 2019 și 2020 s-ar putea să fie o surpriză la nivel național. E sigur că electoratul acesta care a votat Nicușor Dan în București se regăsește într-o pondere asemănătoare și în municipiile reședință de județ, doar că pe ei nu i-a convins nimeni la localele din 2016.

”PSD/PNL – aceeași mizerie”, dar rezultatele de la locale arată că tot partidele astea și-au împărțit caimacul administrației locale. Suntem un neam de masochiști?

Nu neapărat. Așa judecă cei nerăbdători. PSD și PNL în forma de azi cântă ”ca niște lebede”. Presiunea e uriașă și asupra lor să se schimbe. Și eu văd schimbări deja. Mici, dar sunt. Măcar au început să ”ia în calcul”… Și în 2016 PNL și PSD au avut grijă prin legea finanțării și modul de scrutin să-și păstreze avantajele. Dar, repet, ele sunt din ce în ce mai greu de menținut.

Mulți continuă să susțină cu tărie că un ”partid anti-sistem” ar lua milioane de voturi, dar de înființat nu-l înființează nimeni. De ce?

Nicușor a demonstrat că se poate. Unde a greșit… Sau nu știu dacă a greșit, e că nu și-a extins influența în orașele mari. Poate n-a vrut să se grăbească. Poate că e mai bine mai încet și mai temeinic.

Coaliția pentru Familie a depus recent trei milioane de semnături în favoarea modificării Constituției. Ar fi posibil ca această inițiativă să se concretizeze într-un partid de sorginte creștină – că tot a dispărut de pe firmament ”ortodoxul Ponta”?

Da, evident. Și cel mai bun exponent ar fi Marian Munteanu. Are talente certe de lider politic, rezonează cu această zonă, să-i zicem conservatoare/tradiționalistă a societății. Naționalismul e pe trend ascendent în toate țările europene, în special cele din Est. La noi naționalismul se grefează bine pe rigiditatea Bisericii Ortodoxe. În plus, are și tradiții interbelice. Ceaușescu a încercat să-l mixeze cu comunismul…Poate că-i mai sănătos naționalismul grefat pe această tradiție religioasă, decât pe ideologia comunistă. Mă rog, naționalismul, după umila mea părere, nu e niciodată sănătos, dar în condițiile actuale e inevitabil. Din vreme în vreme, societățile încearcă se se regăsească în originile lor, în trecut, în tradiții, așa cum bolile au un rol bun pentru organism – îl mai purifică. Bine, când devin mișcări politice, aceste curente au și un rol pozitiv și unul negativ. Dacă rămân în limite electorale rezonabile, sunt bune, pentru că vor canaliza frustrările și agresivitatea grupurilor sociale. Dacă depășesc o anumită limită pot avea efecte devastatoare. Democrațiile autentice au anticorpi să țină aceste mișcări în limite acceptabile. Noi încă nu avem o democrație consolidată.

În alte țări, pe fundalul crizei refugiaților, au apărut formațiuni de extremă dreapta foarte puternice – ca în Austria, de pildă. La noi n-a apărut decât o chestie numită Patrula lui Dracula sau ceva de genul ăsta. Adică toată Europa are faliții ei și noi n-avem nici măcar legionarii noștri?

O să-i avem. Diaconu, Berenghi sunt mai degrabă în zona caricaturală, decât în cea serioasă, mesianică. Marian Munteanu e mai aproape de profilul liderului căutat de mulțimile speriate de ”pericolele” modernității. El nu se potrivea deloc cu PNL. Dar asta-i altceva. Marian Munteanu are totuși destul electorat să ia un scor bun, poate chiar la toamnă, la parlamentare.

După ce sub Ponta n-au zis nici pâs de salarii, zilele astea sindicaliștii din învățământ și-au dat brusc seama că, de fapt, ele sunt foarte mici și cer demisia guvernului Cioloș. S-au trezit din letargie sau au fost reactivați?

Cred că sunt reactivați de partidele mari, în special PSD, cu care sindicatele din învățământ au relații foarte bune. E un joc politic. PSD și PNL urmează să arate că un guvern tehnocrat este un guvern impotent. Nu cred că era nevoie de asemenea demonstrație. Prin definiție un guvern neasumat politic n-are nicio putere. Pe de altă parte, și sindicatele simt când au un executiv slab sau prins în corzi și-atunci încep șantajul. M-am plictisit de jocul ăsta. L-am văzut de prea multe ori. PSD și PNL se tem că Iohannis l-ar putea propune tot pe Cioloș ca premier la toamnă, chiar dacă vor fi miniștri politici în următorul cabinet. Poate că au dreptate. Guverne tehnocrate, mai ales după alegeri, sunt doar în țări calamitate.

Vom avea, cât de curând, un guvern copy/paste după cabinetul Ponta, așa cum se zvonește?

Depinde ce înseamnă ”în curând”. Cioloș va rămâne premier până la alegeri, n-am niciun dubiu, chiar dacă doar interimar, adică atârnat acolo după o moțiune de cenzură. După parlamentare, Iohannis vrea o mare coaliție PSD-PNL și un premier cât mai apropiat de ideea de tehnocrat. Poate Cioloș, Dâncu, Maior, Borc și miniștri din partide. PSD și PNL nu prea l-ar mai vrea pe Cioloș. PSD s-ar mulțumi cu Dâncu, nu știu dacă și cu Maior. Liberalii n-ar zice nu lui Borc. În fine, numele se va decide în funcție de partidul care va avea mai multe voturi la toamnă. Deocamdată pare a fi PSD. Dar mai e până atunci. Să nu uităm ce vorbeam mai devreme. Marian Munteanu și un partid naționalist/creștin. El va trage din voturile PSD, mai puțin ale PNL.

Dacă din toamnă PSD va reveni la guvernare va fi nevoie de un alt Colectiv ca românii să-l scoată iar în șuturi din Palatul Victoria sau mămăliga românească n-o să mai explodeze nici atunci?

Nu. E o exgerare. PSD se schimbă încet-încet. ”Sistemul” a avut grijă să ”alinieze” cele două partide. Să nu ne luăm după aparențe. Dragnea e mai mult decât disciplinat. El va accepta orice formulă a lui Iohannis, inclusiv guvernul de mare coaliție. Acolo, Ponta și grupul lui sunt mai turbulenți. Ei ar vrea să facă un guvern monocolor după parlamentare, nu neapărat cu Ponta premier, dar fără liberali. Iohannis nu va accepta asta, pentru că ar însemna că mandatul lui a luat, în mod practic, sfârșit. Dar Dragnea este ”băiat bun”, doar el știe de ce…

Firea a câștigat Capitala la pas. Cine-i de vină?

Nu-i nimeni de vină. Așa e la alegeri. Cineva pierde, cineva câștigă. Era normal să câștige orice candidat PSD. Avem votul într-un tur care avantajează partidul cu majoritate relativă. Or, acest partid în România este PSD. De ce e PSD? Pentru că există încă un electorat consistent al PSD, pentru că PSD are structuri foarte bune, pentru că tranziția a fost lungă ș.a.m.d. Deci ”vinovat” e impropriu. Dar dacă vreți să folosim vinovat, când câștigă cineva, ”vinovat” e poporul.

Surse din anturajul Gabrielei Firea pretind că, de fapt, Primăria Generală ar fi doar un pas din visul de mărire al ”primei mămici a țării” și că ea țintește, de fapt, Cotroceniul, la următoarele alegeri prezidențiale. Ar avea șanse sau nici măcar poporul pesedist nu e pregătit pentru o femeie președinte?

Niciun candidat PSD nu va câștiga alegerile prezidențiale în România în următoarea sută de ani, cu PSD-ul așa cum arată azi. Asta e. Când e într-un tur e bine pentru ei, când e în două tururi, e bine pentru ceilalți. Aici ei trebuie să facă o schimbare. Mie mi se pare că sunt porniți să o facă, dar o să le ia timp. Electoratul lor este unul al trecutului, în vreme ce celelalte două treimi se uită mai mult în viitor. PSD trebuie să facă tranziția asta de la trecut la viitor ca să poată câștiga prezidențialele.

Iliescu a fost președintele-bătător (a bătut intelectuali adică), Constantinescu președintele- spectator, iar Băsescu președintele-jucător. Cum credeți că va rămâne în istorie președintele Iohannis?

Dacă aș fi răutăcios aș zice ”președintele-ghinion”, dar nu e chiar așa. Aș exagera, desigur. Tot spectator, chiar mai spectator decât Constantinescu. A pornit prost. Nu e pregătit pentru funcția asta. Dar e un președinte comod pentru multe forțe care trag sforile din culise. Să nu ne facem mari speranțe legat de Iohannis și lucrurile vor merge în continuare bine. Singura problema reală cu un președinte slab e problemă externă. Context regional complicat, aliații un pic nervoși, care așteaptă ceva mai mult leadership în regiune. Pe care, deocamdată, Iohannis nu-l poate livra.

România mai are vreo șansă să se mai facă bine sau emigrăm cu toții în Vest și-l lăsăm pe Dragnea să stingă lumina?

Încă o dată vă spun. Priviți-l pe Dragnea ca pe un actor, nu mai mult. Un actor recită o partitură și atât. El trebuie să asigure o tranziție cât mai lină de la PSD al trecutului la cel al viitorului. Trebuie să-i liniștească pe rebelii lui Ponta, dar să-și respecte angajamentele față de ”sistem”. Pare destul de talentat la jocul ăsta. Zgonea e cel care a ratat. Dragnea e bine ținut de urechi și face dansul după muzică.

Va fi Uniunea Salvați România noua forță de dreapta capabilă să bată PSD?

USB nu e de dreapta. E noua stângă progresistă a marilor orașe, așa cum există în toate mediile urbane din Occident. E devreme azi să spunem că bate PSD. În orice caz, obligă PSD. Care e orice, dar nu de stânga. Îl obligă în sensul că îi fură ”din fașă” electoratul viitorului spre care în mod normal ar trebui să tindă. Apariția USB face într-un fel misiunea de schimbare a bazei electorale a social-democraților destul de grea.

Ce credeți că se va întâmpla cu PNL – se va transforma, se va scinda sau se va pune batista pe țambal?

PNL va obține un scor bun la nivel național, la o diferență rezonabilă de PSD. Ironic, aripa PDL, atât de hulita aripă a PDL din PNL, a salvat vechiul PNL de la un dezastru electoral. PNL va trebuie să-și asume dreapta din România, cu adevărat, pentru că acum nici ei nu sunt de dreapta. Așa cum s-a văzut, experimentul a reușit deocamdată – există doar două forțe care contează pe scena politică: PSD și PNL. Partidele mici gen PMP, ALDE, M10 nu mai au nicio șansă să existe. Ele vor fi absorbite de partidele mari.

Articol apărut în Academia Caţavencu, nr. 9 (1208) – 13-26 iunie 2016

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare