Vai, doamna Marie Curie, poftiți în laborator, pot să vă trag scaunul? Vai, dar ce delicată sunteți, precis sunteți atât de deșteaptă fiindcă sunteți femeie. Și pentru că sunteți femeie, luați și Nobelul ăsta. Plus, că sunteți o doamnă serioasă cu doi copii acasă, vă dăm și al doilea Nobel. Termenul ăsta de radioactivitate l-ați inventat când preparați ceva prin crăticioarele din laborator, se știe că dumneavoastră, femeile, vă pricepeți să combinați substanțe, ingrediente, texturi, cu siguranță radioactivitatea e consecința faptului că gătiți, probabil, excelent!”- Nu i s-a adresat niciodată nimeni lui Marie Curie. Nici nu a avut succes fiindcă era femeie. Nici nu a contat pentru cineva că era femeie. Excelența într-un domeniu nu a ținut și nu va ține niciodată de gen, cu atât mai puțin în anul 2016.
Îmi place să trag cu urechea, atunci când contextul îmi permite, la ce mai vorbește lumea prin târg. Pentru un scriitor, fie el de blog sau gazetă, realitatea este esențială și poate fi întâlnită foarte ușor la coadă la supermarket, în autobuz, la metrou sau în parc. Și, fiindcă zilele trecute, tot mă găseam în situația în care nu aveam de ales decât să ascult de înțelepciunea poporului de Paște, la rând la casa de marcat, am fost martora unei discuții între două doamne, probabil mamă și fiică, care se simțeau reprezentate în sfârșit în politică de cineva care face curat, calcă, spală și crește copii. „Da, dragă, cu Firea, cu ea votez. Are familie, are copii, a zis că își face gospodăria singură. Deși ai văzut în ce vilă stă. Când o avea timp? Da, dragă, e normală la cap, cu soț și viață de familie, nu matracucă ca altele. În plus, e femeie. Că m-am săturat de Oprești și Vanghelii.” Adevărul este că și eu sunt sătulă de Oprești și de Vanghelii cum sunt sătulă de feminismul de la colțul blocului.
Feminismul, acest curent compus dintr-o serie de mișcări sociale, politice și culturale, a avut la început un scop nobil și corect: acela de a defini, a stabili și a obține drepturi politice, economice și sociale egale pentru femei. Aici a fost inclusă și egalitate de șanse la educație sau dreptul de munca. In 2016, există încă diferențe majore între femei și bărbați în ce privește nivelul salarial sau promovarea în funcții de conducere. Aceasta e reală și întâlnită des, doar că nu în politică, așa cum ar vrea diverse politiciene sa credem. Sunt o grămadă de domenii în care e nevoie de activism feminist, mai puțin în Parlament. Pentru că, nu doar că nu există nicio discriminare de gen printre cele care au drum în fiecare zi la Casa Poporului dar, presupunând că ar exista, „discriminarea” nu va fi rezolvată cu forța, așa cum ar dori doamna Gorghiu, ci prin educație și o aplicare mai aspră a legislației.
În România avem încă nevoie de oameni care luptă pentru drepturile femeilor, mai ales când există atâtea statistici care arată cât de ridicată este cota misoginismului în societate, cu repercusiuni grave în calitatea vieții femeilor. Feminismul este oportun când este bine înțeles și nu se transformă în discriminare pozitivă şi radicalism ca, în politica românească, unde, să îmi fie cu iertare, numai de lipsa de oportunități și egalitate nu se pot plânge „doamnele”. Ca exemplu hai să listăm câteva nume de femei care „au suferit nedreptăți și au fost discriminate”: Elena Udrea, Cristiana Anghel, Elena Băsescu, Monica Iacob-Ridzi, Maria Grapini, Aia-Care-A-Declarat-Că-A-Născut-Sâmbăta-Ca-Să-Nu-Lipsească-De-La-Muncă, Ecaterina Andronescu și tot felul de personaje care duc feminismul în derizoriu. În această categorie intră și Gabriela Vrânceanu-Firea pe care nu o recomandă nimic pentru funcția de Primar, nu a mai ocupat posturi administrative, nu are experiență politică, practic are un CV gol. Dar e femeie, si de-aia merită votată, strigă toate aprozăresele în cor! Gaşca de feministe afliliată PNL-ului, cele care se luptau pentru „drepturile egale” ale politicienelor, vor avea o mare victorie: o vor pune Primar pe Vrânceanu-Firea.
Dacă discursul doamnei Gorghiu era justificat când policienele nu dispuneau de drepturi egale cu bărbații, ori femeile nu aveau drept de vot, astăzi distingem între feministele de ieri care revendicau egalitate și cele de astăzi care revendică superioritate. Sunt multe forme de feminism care aparent luptă pentru aceeași cauză – a egalității – dar unele îl transformă în „sexism inversat”. Egalitatea între femei și bărbați nu este încă atinsă, chiar dacă avem un arsenal legislativ în domeniu. Modul de acces al femeii la funcția de parlamentar se zbate încă între competență versus prostituție, și totuși cotele de gen sunt absolut irelevante. Sexismul naște discriminări, dar nu orice discriminare relevă sexism. Astăzi, cu clopoțelul feminismului de gât acuzăm orice vorbă ori acțiune masculină ca pe o discriminare sexistă. Feministele au luptat pentru eradicarea efectelor patriarhatului, în niciun caz pentru înlocuirea lui cu altceva. Avem nevoie în continuare de feminism, dar feminismul prost înțeles conduce spre radicalism și trebuie contracarat. Feminismul radicalist este reprezentat de doamna Gorghiu care a bătut monedă pe gen, nu pe competeță. Dincolo de faptul că sunt neconstituționale prin anularea dreptului la șanse egale, cotele de gen sunt o rușine care au scos în lumină „feministele” cu pămătuful de praf în mână şi banii publici în cealaltă.
Din păcate, în politică nu se pune încă problema competenței, ci a sexului. Iar când alegerea se vrea a fi menită să cosmetizeze procentele de corectitudine politică, este grav. Apreciez când oamenii luptă să ofere cât mai multe oportunități celor care le caută. Dar susținerea unui gen în defavoarea celuilalt mi se pare fundamental gresită, indiferent de gen.
În încheiere, multumim doamna Gorghiu ca aţi pus umărul la ridicarea celor ca Gabriela Vrânceanu-Firea! Fără „feminismul” dumneavoastră nu ar fi fost atât de posibil!
Articol apărut în Academia Caţavencu, nr. 7 (1206) – 9-22 mai 2016
